România întregită, 95 de ani de viaţă românească
De fiecare dată, mă încearcă o emoţie deosebită, indescriptibilă, în apropierea datei de 1 Decembrie, când sărbătorim Ziua Naţională a României. În societatea aceasta tot mai grăbită, mai cosmopolită şi mai globalizată, mi-ar fi greu să explic cumva acest simţământ fără sa fac unele succinte precizări cu privire la personalitatea mea şi la evoluţia mea personală.
Ataşamentul meu faţă de România şi valorile identitare şi culturale româneşti, precum şi dragostea şi preocuparea mea permanentă, constantă,
pentru istoria naţională autentică, sinceră, a românilor, s-au constituit ca trăsătură distinctă a personalităţii mele atât de spontan, atât de firesc, şi de devreme, încât actualmente ele au devenit aspect intrinsec al caracterului şi personalităţii mele. Sunt un militant convins pentru identitatea naţională a românilor de pretutindeni, şi sunt mândru de asta.
De ce să iubim Istoria românilor? De ce cred că e bine să ne îndreptăm atenţia cu emoţie şi recunoştinţă faţă de înaintaşii făuritori ai Marii Uniri din 1918?
În primul rând, pentru a ne ajuta astfel pe noi înşine şi pe cei dragi nouă. Prin recuperarea legăturii imemoriale, profunde, cu ţinuturile natale româneşti, oriunde viaţa ne-a obligat să pribegim prin lume, prin regăsirea rădăcinilor spirituale ancestral (moşi, strămoşi, îngropaţi toţi în pământul strămoşesc), fără de care eu socotesc că nu suntem decât fiinţe debile, fără autentic scop şi moarte sufleteşte, purtate de colo-colo prin lume de... vânturile soartei. În al doilea rând, dar nu în ultimul rând, ca să mă refer la unul din ţelurile atât de dragi politicienilor actuali ( fireşte, numai la nivel declarativ...căci în realitate, ei nu fac aproape nimic in acest sens) pentru a ne asigura un viitor liniştit şi prosper, un nivel de trai decent pentru noi şi generaţiile următoare.
Să mă explic: este fapt notoriu că nicio societate nu poate depăşi dificultăţile extreme cu care se confruntă la un moment dat, fără o anumită solidaritate între membrii ei. Se pălăvrăgeşte intens (şi steril) pe la emisiuni televizate despre necesitatea reinstaurării respectului în societatea românească, depăşirea antagonismelor, a ostilităţilor veninoase şi a ranchiunelor acumulate, la nivel de clasă politică diriguitoare, dar şi în marea masă a populaţiei, pentru a putea progresa efectiv şi a demara macro-proiectele indispensabile pentru salvarea economiei şi a societăţii româneşti.
În opinia mea, cel mai bun exemplu de puternică, formidabilă chiar, solidaritate naţională, îl reprezintă chiar Epopeea Marii Uniri din 1918. Marea Unire şi crearea statului naţional-unitar român, ar trebui să fie etalonul suprem în aprecierea nivelului voinţei şi solidarităţii românilor, acum şi de-a pururea. E tulburător, aproape incredibil, cum acea generaţie compusă din reprezentanţi atât de diferiţi sub aspect religios-confesional, cultural şi politic, provenienţă socială, etc., a depăşit totuşi toate divergenţele, realizând un veritabil miracol politic, Unitatea Naţională.
Dincolo de rezultatul durabil, politic, material, al strădaniilor lor – România Întregită – marea lecţie pe care ne-au dat-o nouă şi urmaşilor noştri, este aceea a forţei solidarităţii naţionale, rodul spiritului de sacrificiu desăvârşit şi a responsabilităţii profunde faţă de destinele Ţării şi ale Naţiunii Române.
Bine ar fi ca noi să păstrăm spiritul şi ideile care i-au animat şi să le transpunem în faptele noastre.
Acum mai mult ca oricând, măcar în ceasul al 12-lea
Căci am aflat zilele trecute, cu indignare imensă, că în Transnistria, în extremitatea estică a spaţiului etnogenetic al Neamului Românesc, miliţienii rusofoni ai regimului separatist de acolo au încercuit cu sârmă ghimpată Liceul românesc „Lucian Blaga" una din puţinele, dacă nu chiar singura, unitate de învăţământ românesc din regiunea separatistă.
Aşadar, în ajunul împlinirii a 95 de ani de existenţă a statului român unitar, întregit, consider că ar trebui să întâmpinăm Ziua Naţională a Tuturor Românilor cu bucurie şi recunoştinţă faţă de măreaţa realizare a străbunilor, cu acelaşi spirit de unitate frăţească şi solidaritate necesară ca să îndeplinim reunificarea Ţării cu Basarabia, şi celelalte mari proiecte de politică internă şi externă, şi totodată cu hotărârea fermă, oţelită, transpusă cât mai repede în fapte, de a-i ajuta cu toate puterile şi resursele noastre pe românii noştri aflaţi şi azi sub stăpâniri străine şi uneori, ostile.
Haideţi să încercăm să îi sprijinim, fie că vorbim de copiii români de la Liceul „Lucian Blaga" din Transnistria, sau de fraţii basarabeni, care au făcut vineri, 29 noiembrie 2013, un mic pas către România, fie că ne referim la neînfricatul părinte Boian Alexandrovici apărătorul românilor din Timocul Sârbesc, sau la inimoşii români din Bulgaria, din Ucraina şi Ungaria, şi din Maramureşul din dreapta Tisei, faţă de care am cea mai adâncă simpatie, admiraţie şi dragoste, cunoscându-i şi personal pe unii dintre ei.
Dumnezeu să binecuvânteze Grădina Maicii Domnului. La mulţi ani, români! La mulţi ani, ROMÂNIA, patria mea...
Florin Chiver, Vicepreşedinte, Asociaţia „Eternul Maramureş