„Misterioasa „Lista a lui Schindler”
La inceputul acestui an, Principatul Lichtenstein (*) face obiectul celui mai mare scandal in «materie» de evaziune fiscala din toata istoria lui in care este implicata in primul rand «coloana vertebrala» a Uniunii Europene, axa centrala Paris-Berlin, dar nu este exclusa nici implicarea altor state mari ale UE ca: Marea Britanie, Italia, Spania sau din afara ei ca Australia, Statele Unite sau Canada.
In cursul lunii februarie 2008, un informator «misterios» a carei identitate nu o putem dezvalui publicului din motive de securitate, in schimbul unei sume fabuloase de bani, (aproape 5 Milioane de €), prezinta o lista « completa » autoritatilor fiscale germane, pe care erau «gravate » numele a aproape 1000 de cetateni germani (printre care si o serie de personalitati) implicati in cea mai mare frauda fiscala din toata istoria Germaniei !
In fond si la urma urmei aceste persoane si-au disimulat averile lor in Principatul Lichtenstein, pentru reducerea contributiei lor, in special la impozitul de solidaritate, impozitul pe avere, utilizat in tarile post-industrializate la «echilibrarea balantei sociale» intre cei bogati si cei defavorizati social ! (A se vedea si articolul autorului: „Teoria naiva CUI-IA cui ?”: http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/03/teoria-naiva-cui-iacui.html), publicat si in Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului nr.7/2005, Ziarul «Politia Capitalei» nr.268, respectiv in «Curierul National» din 9 februarie 2005:http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/06/thomas-csinta-monitorul-oado-misterul.html)
PREAMBUL
Din investigatiile pe care le-am intreprins in acest dosar a reiesit ca 126 de proceduri de ancheta au fost lansate de catre autoritatile fiscale germane impreuna cu Politia Criminala Germana (Criminal Polizei), Biroul de Crima Organizata, contra unor oameni de afaceri germani bogati si foarte bogati si 914 mandate de perchezitie au fost efectuate, in special intr-una dintre cele mai bogate regiuni ale Europei « Rhin-Rhur », in particular la Koln si Düsseldorf.
Din surse apropiate dosarului am aflat ca serviciile secrete germane, cu acordul Guvernului Federal German ar fi platit misteriosului « Schindler » pentru faimoasa sa « lista » o suma care s-ar situa undeva, intre 4,2-5 milioane de €.
Confirmat si de catre Peer Steinbrück, Ministrul de Finante, o suma exacta credem ca nu poate fi « avansta » pentru ca am aflat ca numai o parte a ei a fost « donata » in « cash » denuntatorului, restul fiindu-i atribuit sub forma de « bonusuri », prin anularea unor « malusuri » ale lui, pentru ca asa cum Camus mentiona in « Ciuma » lui, din pacate pentru unii si din fericire pentru altii, toti suntem, mai mult sau mai putin « atinsi de ciuma ».
In sfarsit, avem convingerea ferma ca “ambele” parti au fost satisfacute in urma “tranzactiei”, pentru ca in general asa cum rezulta din studiile noastre de arhiva si din documente, multe dintre ele considerate « foarte confidentiale », comisionul acordat in asemenea situatii nu reprezinta aproximativ decat 0,1% din evaziuna fiscala.
Cu alte cuvinte, ea se situeaza undeva intre 4-5 miliarde de € .
Pe de alta parte, conducerea bancii LGT (Lichtenstein Global Trust), proprietatea Printului, a recunoscut ca datele bancare aflate in posesia autoritatilor fiscale germane provin de pe o lista « strict confidentiala » sustrasa de catre un fost angajat in 2002, concediat si condamnat mai tarziu.
Din surse fiabile stim ca «Schindler » a contactat serviciile secrete germane aproximativ cu doi ani in urma, mai exact in ianuarie 2006, printr-un « lant al slabiciunilor » si ca « negocierile » au durat « ceva timp » in care el s-a « pus la adapost » pentru a-si proteja viata.
Suntem ferm convinsi deasemenea ca el nu se va prezenta nici in fata unui tribunal in calitate de « martor » pentru ca existenta lui este serios compromisa.
In concluzie, Hans-Martin Uehlinger, purtatorul de cuvant al LGT, pentru a calma spiritele, afirma ca i-a anuntat « oficial » pe toti clientii sai « rataciti » pe « Lista lui Schindler », iar fiscul german « sfatuieste » persoanele respective sa se « autodenunte » pentru a putea beneficia de o « reducere a pedepsei » lor.
Din cercetarile noastre reiese ca directia LGT ar fi aflat de disparitia « Listei lui Schindler » numai in 2007 si nici nu « banuia » ca ea ar fi putut ajunge in « maini criminale ».
Primul care « a inteles » pericolul care il paste, Klaus Zumwinkel, PDG al "Deutsche Post” a si demisionat luna trecuta, imediat dupa deschiderea anchetei de catre autoritatile fiscale germane, cand politia germana a efectuat primele perchezitii la proprietatea lui, precum si in biroul lui directorial!
Implicarea lui in acest dosar facand obiectul, fara rezerve, al celei mai mari evaziuni fiscale din toata istoria Germaniei dar si a Europei, a relansat dezbaterea privind morala sefilor de mari intreprinderi, deja atacati in ultimul timp pentru remunerarea lor mirobolanta (fantasmagorica) independenta de rezultatele lor obtinute.
Societatea civila se simte si ea « socata » de eveniment.
Ministrul Economiei, Michael Glos, solicita sefilor de intreprinderi «dezvoltarea unei etici profesionale» si «debarasarea lor de prostul obicei» de a fi « ciumati » in sensul lui Camus.
Din pacte insa, «diluati» cu fratii lor ex-RDGisti, precum si cu cei «auslender» din fostele tari dictatoriale din estul continentului, nemtii de azi nu mai sunt ca nemtii de ieri, ex-RFGistii.
Jürgen Thumann, Presedintele FIG (Federatia Industriei Germane) considera vestea dezastruoasa si consecintele ei dramatice pentru industria germana, prima industrie in Europa.
Peter Struck, seful grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat (aflat la putere) la randul lui solicita pedepsa severa celor care se sustrag Impozitului pe Avere si ceea ce deja se pedepseste grav, cu pana la 10 ani de recluziune criminala conform CPG (Codul Penal German).
In ceea ce il priveste pe Frank Bsirske, seful celui mai puternic Sindicat « VERDI » lanseaza ideea ca rata de impozare ale salariilor sefilor de intreprinderi care depasesc doua milioane de euro/an sa fie de 80%.
In sfarsit, Otmar Hasler, omologul in Principat al Cancelarului German Angela Merkel, in “vizita” sa “grabita” la Berlin a promis ca el va sprijinii ancheta lansata de catre autoritatile germane pentru ca cei responsabili sa-si faca datoria lor de « patrioti » !
In cautarea unui adevar care de fapt nu exista, intocmai pentru ca el este misterios si usor de pierdut, am aflat nu fara dificultati ca Germania nu este singura tara care este implicata in dosarul « Lichtenstein » !
Se pare ca « Lista lui Schindler » are si o « anexa », un fel de « prelungire prin continuitate » in Franta pe care sunt gravate numele a 207 contribuabili francezi, toti detinatori de conturi bancare la LGT !
Ministrul Bugetului francez Eric Woerth s-a si « autosesizat » pentru o eventuala evaluare a evaziunii fiscale de care sunt responsabili « compatriotii » sai !
Foarte prudent insa, el nu a facut nicio declaratie privind identitatea celor aflati pe lista, afirmand ca trebuie « verificata » informatia.
Legislatia franceza nu interzice detinerea de conturi private in strainatate, sub rezerva ca ele sa fie declarate administratiei fiscale franceze.
In ceea ce il priveste pe Laurent Wauquiez, purtatorul de cuvant al guvernului, promite ca exista o « deosebita vointa » din partea politicului de a se lansa intr-o batalie de proportii pentru combaterea evaziunii fiscale, care in tarile dezvoltate ale UE variaza intre 2,7-7,5% in medie si intre 10-35% in tarile fostului bloc comunist !
In incheiere, mentionam ca sunt putine persoane care cunosc « Lista lui Schindler » gravata pe un CD-ROM aflata in mainile autoritatilor germane!
Din informatiile noastre care par a fi fiabile, ea ar contine 1.427 de nume, din care numai 625 de persoane ar fi de cetatenie germana, iar 163 dintre ele s-au si autodenuntat deja !
Contactat, Mats Sjostrand, directorul administratiei fiscale suedeze ne-a declarat ca exista noua state care colaboreaza pentru combaterea evaziunii fiscale « via » Lichtenstein : Franta, Marea Britanie, Italia, Spania si Suedia din Uniunea Europeana, SUA si Canada de pe continentul nord-american, respectiv Astralia si Noua Zeelanda din Oceania.
Aparent, cum Germania nu esta membra a acestei « organizatii » anti-evazioniste, s-ar parea ca acesta ar fi fost motivul principal pentru care magnatii nemti sa fi fost cei mai multi care au fost implicati in acest dosar.
Evident, tinand cont si de buna « vecinatate » geografica dintre Germania si Principatul Lichtenstein (*), de « afinitatile » lingvistice care « unesc » cele doua tari, dar si de dimensiunea Germaniei, pe departe cea mai populata tara a UE cu 82,5 milioane de locuitori.
Studiind insa mai « atent » lista, am descoperit si 207 « potentiali » evazionisti francezi, ceea ce ar putea contrazice ipoteza noastra.
Mai mult, credem ca tarile care s-au « asociat » in lupta contra evaziunii fiscale « via » Lichtenstein, sunt tari care au facut acest lucru nu atat preventif cat din necesitate pentru ca frauda fiscala comisa de catre contribuabilii lor era considerabila.
Astfel, avem convingerea ferma ca « Lista lui Schindler » se « prelungeste » si in celelalte state mai sus mentionate si credem ca n-ar fi exclus ca numarul celor mentionati ca « probabili » evazionisti sa fie chiar mai mare in unele state dintre ele decat in Franta, cu atat mai mult ca cat sursele noastre indica cateva sute de nume anglo-americane (411), sute de nume de origine italo-spaniole (255), multi dintre ei cu duble sau chiar triple nationalitati.
Cel mai interesant este insa faptul ca « The Schindler list » contine si cateva nume de origine romana care daca autoritatile romane ar avea interesul sa le cunoasca nu le-ar imposibil !
NOTA
Daca pe lista lui Schindler erau "gravate" numele unor persone, in majoritatea cazurilor evrei, care urmau sa fie executate in mod barbar, nedemn si pe nedrept (in camere de cazare, prin impuscare, prin spanzurare, etc.) in lagarele de concentrare (exterminare) nazite, una dintre cele mai regretabile si de neiertate evenimente ale istoriei moderne, pe lista informatorului "misterios" pe care l-am descoperit se afla numele unor ceteni care urmeaza si merita sa fie "executati" de catre autoritatile fiscale, pentru delictul criminal de "evaziune fiscala" !
_______________________
(*) Un minuscul Principat independent, unul dintre cele mai mici in lume, « desfasurat » pe o suprafata de numai 157km2, marginit la est de catre Austria si la sud-vest de Elvetia, Lichtenstein, cu capitala la Vaduz, are numai o populatie de 34.640 de locuitori, din care peste 98% sunt « vorbitori » de limba germana. Monarhie constitutionala si parlamentara condusa de catre « printi mostenitori », conform constitutiei din 1921 inca in vigoare, puterea legislativa este exercitata de catre « Dieta » (“Landtag” !) Incepand din 1919, din punct de vedere diplomatic, Lichtenstein este reprezentat « in strainatate » de catre Elvetia, tara a carei moneda a si adoptat-o. In ciuda faptului ca Lichtenstein nu dispune de niciun fel de resurse naturale, el este unul dintre cele mai bogate « state » in lume luand ca indicator PIB pe « cap de locuitor », depasind cu mult chiar si a Elvetiei. In 1990 intra in ONU (Organizatia Natiunilor Unite) iar in 1992 in EEE (Spatiul Economic European). In 1997 el numara 31.320 de locuitori din care 34,3% erau straini, originari in special din Elvetia, Austria si Germania. Restul, din Italia (7,6%), Turcia (7,5%), Yugoslavia (3,5%), Portugalia (3,3%), Spania (2,2%) si Bosnia-Hrerzegovina (2,3)
APROFUNDAREA DOSARULUI
Daca “Paradisul” si “Infernul” (“Raiul” si “Iadul”) sunt “bine” definite si apar explicite in scrierile religioase, precum si in prelegerile slujitorilor Domnului din lacasurile culte (“sfinte”), din pacate, nu exista nicio definitie exacta, exhaustiva (coerenta) al “Paradisului fiscal” in legislatia actuala a taxelor si impozitelor aflate in vigoare (in “circulatie”!), in lume.
In ceea ce priveste “Infernul”, ulterior, fiecare bucatica de “Paradis” il traieste asa cum poate, cum i se permite, fara regrete, fara resemnare, cu seninatate si umilinta!
O serie de organizatii internationale, avand ca obiect de activitate : lupta impotriva economiei subterane, reprimarea evaziunii fiscale, supravegherea tranzactiilor bancare sau ale transferurile ilicite de fonduri, precum si cele care combat crimele financiare organizate in care sunt implicate investitii de origini oculte (dubioase), au propus o serie de criterii de identificare pentru a-l defini riguros si consecvent, insa ele nu sunt decat partiale, din pacate, si nu corespund realitatii !
In termeni generali insa, prin «Paradis fiscal», intelegem, o tara (sau « reuniunea » lor « disjuncta », in terminologia teoriei naiva a multimilor, in principiu de dimensiuni mici, nu rareori insule) in care fiscalitatea este privilegiata, considerata « neglijabila » in raport cu sistemul de impozite si taxe existente in tarile puternic industrializate (post-industrializate), cu un ridicat potential tehnologic si cu o mare capacitate de inovare, cu o economie stabila si avansate din punct de vedere democratic.
Conform investigatiilor noastre minutioase pe care le-am efectuat in acest dosar, „Lichetenstein”, nu reprezinta decat un „element infinitezimal” al unei reuniuni finite de multimi „deschise”, reprezentand ansamblul macroscopic al „Paradisului Fiscal” (al evaziunilor fiscale) in lume!
Cercetarile noastre arata ca un numar de 2.496.981 de societati « bidon » sunt instalate (infintate cu « acte in regula !») in aceste regiuni ale lumii astazi, care constituie «Paradisul fiscal » si care « gazduieste » cca. 68% din fondurile alternative ale lumii (fonduri obtinute din tranzactii speculative).
Mai mult, peste 53% din comertul mondial tranziteaza prin acest « Paradis fiscal », care in ultimii treizeci de ani si-a triplat « volumul », ajungand astazi sa reuneasca, mai mult sau mai putin legal 72 de state ale lumii, care impreuna nu contribuie in termeni de PIB(PNB) decat cu 3,2% la productia mondiala.
In acest « Paradis fiscal » sunt inregistrate 51% din imprumuturile bancare la nivel mondial si 32% din IDE (Investitii Directe in Strainatate).
Adica, ceva mai mult de 11.500 miliarde de $US (adica de patru ori PNB-ul Frantei si aproape PNB-ul SUA).
Chiar daca, termenul de «Paradis Fiscal» nu apare in majoritatea documentele administratiilor fiscale ale tarilor OCDE(1)(Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica), in Franta, DGIF (Directia Generala a Impozitelor Franceze) il utilizeaza in Instructia Ministerului de Finante inca din 18 mai 1973 cu « definitia » : « o tara care aplica un regim fiscal derogatoriu avand ca rezultat un nivel de impozitare excesiv de scazut (anormal !)».
In principiu insa, conform CGI (Codului General al Impzitelor Franceze), Art. 238A, DGIF prefera termenului de « Paradisu fiscal », denumirea de « tara cu regim de fiscalitate privilegiata » !
Printre caracteristicile ei, Raportul Gordon al administratiei fiscale americane, elaborat in colaborare cu administratiile fiscale ale tarilor OCDE, retine urmatoarele :
• Absenta impozitarii sau nivelul slab (derizoriu !) de impozitare pentru cheltuielile publice
• Stabilitate economica si social-politica
• Liberalizarea schimbului de devize convertibile « in numerar » (« cash »)
• Lipsa de transparenta in ceea ce priveste secretul comercial si secretul bancar (in anumite situatii vorbim atunci de « Paradis bancar »)
• Sector financiar excesiv de dezvoltat in raport cu dimensiunea tarii si ponderea economiei sale in PIB mondial
• Excelente infrastructuri de comunicatie si de transport
• Slaba retea de tratate fiscale sau chiar inexistenta lor
• Imunitate juridica in raport cu jurisdictia internationala
Cele ce fac din « Paradisul fiscal » si un « Paradis judiciar (juridic) » !
In orice caz, aceste criterii sunt in general « relative » : Elvetia(2) este considerata de unele dintre aceste organizatii de ancheta (printre care si ONG-ul « Survie », membru fondator al ATTAC(3)), dar si de catre OCDE, mai mult un component al « Paradisului bancar » decat unul al « Paradisului fiscal » ; Corea de Sud nu este considerata un membru al « Paradis fiscal », cu toate ca in aceasta tara nu exista niciun fel de impozite ; Marea Britanie si SUA, nici ele nu sunt considerate « teritorii » ale « Paradisului fiscal », cu toate ca practic, ele pot oferii aceleasi avantaje ca si acesta din urma, persoanelor fizice (statut de rezident « fara domiciliu » in Marea Britanie), respectiv, persoanelor juridice (intreprinderi nerezidente in SUA) ; Andorra, din contra, este considerat un « Paradis fiscal », insa cu infrastructuri de comunicare si transport limitate, din cauza asezarii sale geografice.
In ceea ce priveste ultimele 4 state trecute pe lista neagra al « Paradisului fiscal » : Uruguay, Costa Rica, Filipine si Malaezia, secretarul OCDE, Angel Gurria, la numai sase zile de la publicarea a trei liste care contineau state considerate ca membre cu « drepturi » depline ale acestui adevarat flagel, marti, pe 7 aprilie, 2009 le-a si retras de pe « Lista lui Schindler », afirmand ca « ele fac eforturi in materie de schimburi de informatii fiscale » !
O pozitie ferma pe aceasta tema, a avut si G20(4) la Conferinta sa presa la Paris, pe 9 Aprilie 2009.
Astfel, aceste patru jurisdictii au fost mutate pe o alta lista tip Schindler, « Lista gri » a OCDE, pe care deja figureaza inca alte 38 de state.
Aceasta lista regrupeaza acele state care si-au luat angajamentul de a schimba informatii fiscale, dar care nu au semnat acorduri bilaterale, cu cel putin 12 tari din cele 31 membre ale OCDE.
Din cele 84 de jurisdictii pe care OCDE supraveghezea « de aproape », nu exista nici una care sa fie trecuta pe Lista neagra a lui Schindler, ceea ce este « un progres semnificativ », afirma Angel Gurria, mai mult cu suficienta mandrie decat convingere, pe 2 aprilie 2009, la Londra la summitul G20.
Si totusi, in ciuda faptului ca Ministrul Afacerilor Externe elvetian, Micheline Calmy-Rey, sustine si ea ca « Elvetia nu face parte din Paradisul fiscal », Eric Wœrth, fostul Ministru francez al Bugetului, al Conturilor Publice si al Reformei statului, precum si Peer Steinbrück, fost ministru federal al finantelor din 22 noiembrie 2005, Ministrul Regional al Finantelor – Renania de Nord-Westfalia, Membru al Comisiei Parlamentare al Afacerilor UE (cel care a autorizat Serviciile Secrete Germane sa plateasca cinci milioane de euro unui informator, fost salariat al LGT Treuhand AG din Vaduz, pentru cumpararea unor informatii sustrase ilegal privind conturile unor contribuabili germani, o tranzactie fara precedent in Europa) nu sunt de aceasi parere si fac presiuni serioase asupra ei, pentru a o include in acest « spatiu » al freudelor financiare si economice, cu ajutorul justitiei americane, care a inculpat Raoul Weil, patronul celei de–al treilea institutii bancare pe plan mondial, Grupul UBS(5) (Union de Banques Suisses - Sociétés de Banques Suisses, care a si platit o amenda de 780 milioane de $US) pentru « ca ar fi ajutat (instigat !) cetateni americani, clienti ai lor, sa-si disimuleze conturile detinute de catre acestia in strainatate » (Dosaul « Bradley Birkenfeld », 44 de ani, gerant de mari averi, cca 19.000 de conturi bancare la UBS, NY ).
Astfel, daca pentru Lichtenstein, « sora mai mica, nelegitima » a Elvetiei, dosarul in acest domeniu pare clasat (a se vedea si articolul « The Schindler’s List », aparut anul trecut) si infernul este in « derulare », pentru Elvetia, calvarul este in faza de debut !
Adica, « Paradisul » se prelungeste prin continuitate in « Infern» !
Wolfgang Schäube, actualul Ministru Federal german al finantelor este chiar ferm convins in ceea ce priveste acest subiect ca: « Secretul bancar nu mai are niciun viitor. El a trait, dar acum a ajuns la capat de drum”!
Oare, asa sa fie ?
Guvernul german a si dat acordul sau pentru « achizitionarea » unei liste care ar contine numele a 1500 de cetatenti germani care au conturi numerotate, disimulate in Elvetia cu scopul evaziunii fiscale.
O « operatinune » de mare anvergura care poate aduce guvernului german, estimativ, intre 430-450 de milioane de euro, o suma uriasa in raport cu cele 2,5 milioane de euro soliciate de catre un informator (turnator !) care este in posesia unui CD (DVD) cu o serie de informatii si baza de date (probabil copiata si sustrasa ilegal din unitati bancare), mai exact, o noua « Lista a lui Schindler », cu situatia financiara completa in Elvetia ai cetatenilor germani in cauza!
Si pentru ca in general, vestile « proaste » nu vin niciodata « izolate », suntem in posesia unei informatii conform careia, a aparut pe scena fraudelor fiscale germane, inca alte doua liste de tip « Schindler », cu numele a altor 2000 de persoane, alti cetateni evazionisti din Landul Baden-Würtemberg (Capitala la Stuttgart), al treilea land atat din punct de vedere al suprafetei si al populatiei (10 738 753 locuitori) cat si din punct de vedere economic (PIB=337,117 Md €; PIB/loc. 31 400 €), respectiv, 1000 din Landul Bavaria (Capitala la München) aflat pe primul loc din punct al suprafatei si pe locul doi atat din punct de vedere demografic (12 492 658 locuitori) cat si din punct de vedere economic (PIB=409,478 Md € ; PIB/loc. 32 800 € )
Situatia este similara si in Franta.
Vara trecuta, Hervé Falcini, cetatean franco-monegasc, fost functionar, al grupului bancar « Suisse HSBC(6) » prezent in Elvetia (la Geneva, Zürich si Lugano), a transmis fiscului francez o lista continand nu mai putin de 3500 de cetateti francezi suspecti de evaziune fiscala.
Cum majoritatea dintre ei s-au autodenuntat, de atunci, guvernul francez a si recuperat deja 700 de milioane de euro.
Contra celor cei 1000 de evazionisti, apartinand acestei Liste Falcini, care nu s-au « autodenuntat », Ministerul finantelor francez a lansat o vasta campanie de verficare a conturilor lor.
In principiu, odata cu « unerea in circulatie» de catre diversi informatori (pe cai mai mult sau mai putin legale !) ale listelor cu eventuali evazionisti din lumea « Paradisului fiscal », autoritatile nationale competente in materie de impozite si taxe au inceput sa se « autosesizeze » si sa declansese anchete de proportii (adevarate razboaie civile in materie fiscala!) pentru recuperarea pagubelor de la bugetul statului, atat din Franta si Germania cat si in SUA, care de-altfel, a negat intotdeauna frontiera juridica care plaseaza dreptul elvetian intre farauda fiscala (infractiune grava sanctionata sever printr-o procedura juridica penala criminala) si evaziunea fiscala (considerata ca un fel de « uitare » din partea contribuabilului, sanctionata cu o amenda printr-o procedura juridica penala corectionala !), care fara a exagera, dupa parerea unor specialisti in economie mondiala, pare a fi in pragul unei « implozii » !
Destsabilizarea fondurilor si bancilor evreiesti in SUA, cum ar fi Goldmann Sachs, Morgan Stanley, fara a le uita pe cele ale lui George Soros sau falimentarea bancii Lehman Brothers, pune intr-o si mai mare dificultate grupul UBS, pe care comunitatea evreieasca nu-l considera « un copil de suflat » in aceasta afacere.
Si nu numai.
Cu un deficit bugetar aproape de 1.000 de miliarde de $US in octombrie anul trecut, o datorie de 10 trilioane de $US si de 62 trilioane de $US de produse toxice, se pare ca « visul amercian » a luat sfarsit (sau curand va lua sfarsit !), cel putin pentru unii !
Germanii cunosc bine ce urmeaza (sau ce ar trebui sa urmeze !).
In timpul Republicii de la Weimar, in 1923, apoi in 1945, ei au avut ocazia, din pacate, spre marea lor dezamagire, sa constate : erau necesari 1 miliard de Reichsmark pentru a cumpara un kg. de paine.
Inca din 1998, OCDE publica un catalog cu un numar de patruzeci de state (natiuni) memebre cu « drepturi depline » ale marelui « Paradis Fiscal».
Dar nu si Elvetia, care era considerata pe atunci un « paradis bancar », ceea ce din punct de vedere juridic, este cu totul altceva.
Conform ultimului raport al OCDE in 2007, numai trei statulete mai figurau pe lista neagra a « Paradisului fiscal » : Lichtenstein (protectorat elvetian), Anodora (protectorat franco-spaniol) si Monaco (protectorat francez).
De ce ?
Pentru ca, practic este greu de identificat un membru activ al « Paradisului Fiscal ».
Lipsa impozitelor sau ale unor impozite nesemnificative intr-o tara nu este suficient pentru pentru a o include in luma « Paradisului Fiscal ».
Ea trebuie combinata cu opacitatea sistemului fiscal, care rezulta in general din lipsa de comunicare a informatiilor fiscale catre alte administratii (in general straine) datorita unui sistem juridic, care permite acest lucru (de ex. un « Paradis juridic »).
Secretul bancar nu este nici el suficient pentru a clasa un stat pe lista neagra ai membrilor «Paradisului fiscal».
Totusi, problema includerii Elvetiei pe aceasta lista a fost ridicata deja la inceputul anilor ‘2000, dupa cum ne-a confirmat Pierre-Marie Glauser, avocat si profesor de drept fiscal la facultatea de Inalte Studii Comerciale a Universitatii din Lausanne.
Insa, conform criteriilor stabilite de OCDE, Elvetia nu este un « Paradis fiscal », cel putin pentru persoane fizice.
Intregul sistem de taxe si impozite este « conform » cu cele pe care le practica majoritatea statelor membre ale UE !
Mai mult!
Elvetia este printre putinele state europene in care ca si in Franta exista si un ISF(7) (Impozit de Solidaritate pe Avere).
Disconcordanta consta intocmai in legislatia helvetica.
Spre deosebire de Franta, Germania, SUA, etc., Elvetia nu considera un «act criminal» nedeclararea impozitelor.
Neplata impozitelor si taxelor fiscale in Elvetia nu este considerat un act criminal si nu este pedepsita cu inchisoare private de libertate, ci numai cu o contraventie, iar « simpla » evaziune fiscala, nu este considerata un delict atat de important care sa necesite ridicarea secretului bancar.
Amenzile insa sunt in majoritatea cazurilor destul de mari, pentru a descuraja frauda fiscala, ele putand ajunge nu rareori chiar si pana la cinci ori suma datorata, in functie de persoana, moralitatea ei, corectitudinea ei fata de fisc, natura fraudei, nivelul de impozare, etc.
In plus, deja din 2004, Elvetia s-a angajat « profund » intr-o reforma in ceea ce priveste schimbul informatiilor intre administratiile fiscale straine si cea nationala.
Aceasta problema a fost dezbatuta curand (si pare sa fi fost « solutionata », cel putin pentru moment !) si intre François Fillon, Primul Ministru francez si Presedintele Confederatiei Helvetice si Ministrul Economiei, Pascal Couchepin.
Mentionam ca printre tarile care practica secretul bancar si “intentioneaza” sa le ridice “in curand”, in afara de cele doua state Elvetia si Lichtenstein, ne-membre ale UE, aflate in vizorul Frantei, Germaniei si SUA, figureaza si trei state membre ale UE : Belgia si Luxemburg, fondatoare ale UE, respectiv, Austria, membra a UE din 1995.
Amintim ca in 2008, o uriasa frauda fiscala, cca 4-5 miliarde de euro a fost descoperita in Lichtenstein, care a adus un beneficiu intre 500-550 de milioane de euro UE si cca 70 de milioane, Frantei.
In sfarsit, zvonul ca Guvernul german, conform celor declarate de catre Cancelarul german, Angela Merkel, va cumpara de la un oarecare informator un CD (DVD) pe care ar fi gravate numele a 4780 de « evadati fiscali » in Elvetia, centrele fiscale germane au fost luate cu asalt de catre evazionistii « autodenuntatori », in special in Landurile bogate ale Germaniei (Renania de Nord-Westfalia, Bavaria, Baden-Würtemberg, etc).
Din informatiile pe care le detinem de la serviciile fiscale se pare ca numarul lor a trecut de la 23 la 675, numai intr-o singura saptamana in Bavaria.
In Baden-Würtemberg 587 de persoane s-au autodenuntat deja.
Din cate stim de la avocatul fiscalist, Gerd Kostrzewa, pana in prezent 3167 de persoane s-au si facut cunoscute autoritatilor, cu toate ca Ministrul de Interne a « tarii cantoanelor », Didier Burkhalter, denunta o « agresiune generalizata contra Elvetiei ».
In schimb, in Franta, Ministerul de Finante, care a deschis un serviciu special in acest scop inca din aprilie 2009, a trebuit sa astepte pana la 31 decembrie pentru a dispune de 3297 de dosare.
Si numai pentru ca Ministrul Federal german al Finantelor, Wolfgang Schäuble, s-a aratat mult mai sever contra acestor fraude fiscale.
Orice frauda declanseaza o procedura juridica (judiciara) care poate avea consecinte grave, de la amenzi penale mari, pana la cinci ani de inchisoare.
In caz de autodenuntare, evazionistul nu plateste decat o dobanda de 6% pentru sumle sale datorate.
Si este de remarcat cat este de eficace « ingeniozitatea » lui Schäuble.
Din cele 430-450 de milioane de euro care spera (urmeaza !) sa recupereze fiscul german, Landul Baden –Würtemberg a si recuperat deja 88 de milioane.
Si santajul nu se opreste aici !
Un alt CD (DVD), « originar» dintr-o alta banca LLB (Liechtensteinische Landesbank) din Lichtenstein, este din nou « in oferta promotionala », cu inca 2000 de « evadati » fiscali germani in Lichtenstein, fiind vorba de o frauda de cca 4 miliarde de euro.
Principalul responsabil pentru acest santaj pare sa fie Michael Freitag in varsta de 48 ani, care ar fi obtinut documentele interne (strict condfidentiale !) de la LBB, prin intermediul unui fost functionar al bancii, aflat in detentie inca din 2003.
Conform celor afirmate de catre avocatul sau Thorsten Albig, “omul nu a solicitat niciun fel de recompensa”, insa mai mult ca sigur, credem el ar fi dorit sa fie pus in libertate, « eventual », pentru informatiile sale pe care le-a facut cunoscute, cu atat mai mult cu cat un fisc « viguros » pentru a evita o posibila « anemie » dispune atat in Franta cat si Germania, pe langa anchetatori, experti financiari si contabili, precum si o serie de specialisti in toate domeniile de activitate ale vietii social-economice, de un numar considerabil de informatori (turnatori !), absolut, legali (« legalizati » de catre sistem !).
De cealalta parte a Rhinului, in Franta, se pare ca fiscul francez este si el foarte increzator in viitor.
Considera ca cele 700 de milioane de euro recuperate, nu sunt suficiente si nu reprezinta suma integrala datorata de catre evazionisti.
Conform declaratiilor Ministrului Bugetului, Éric Woerth, in ultimele doua saptamani ale anului trecut (15-31 decembrie 2009), afluxul celor care isi doreau regularizarea lor a crescut considerabil, ceea ce a facut ca o evidenta exacta ale dosarelor tratate sa nu poata fi facuta decat pe 12 ianuarie 2010.
Conform unei circulare confidentiale pe care l-am putut studia (totusi !), se pare ca Bercy (Sediul Ministerului de Finante la Paris) ar fi tratat nu 3297 de dosare asa cum s-a crezut initial, ci 4175 !
Este oare chiar asa ?
Si ca inca aceste cifre n-ar fi definitive, cu atat mai mult cu cat in Franta, penalitatile se « negociaza » cu administratia fiscala.
Se pare ca cei 17 agenti al srerviciului de « recuperare » ale taxelor si impozitelor al Ministerului de Finante, ar fi solutionat deja 2765 de dosare, iar restul de 1410 ar fi in curs de solutionare.
Merita sa atragem atentia si asupra faptului ca daca evazionistii germani se « refugiaza » in Elvetia, este si pentru ca Germania si Elvetia au niste acorduri bilaterale privilegiate prin traditie.
Intr-un interviu acordat de catre D-na Micheline Calmy-Rey anul trecut, Ziarului « La Tribune », ea sublineaza acest lucru si contraataca, amintind ca numerosi frontalieri germani trec zilnic sa lucreze in Elvetia (unde mana de lucru este cca 30% mai scumpa) !
Ca in 2008, in fiecare luna s-au instalat intre 3200-3500 de cetateni germani in Elvetia, care o are pe Germania primul partener economic si comercial.
Cu alte cuvinte, pune in evidenta « profitul » Germaniei in Elvetia.
Ea atrage atentia lui Peer Steinbrück (pe atunci Ministrul Federal al Fiinantelor), ca atacul pe care Germania si Franta au lansat contra Elvetiei, privind evaziunea fiscala, este nedrept si poate compromite relatiile diplomatice intre statele lor.
Nici in privinta Frantei, D-na Micheline Calmy-Rey, nu este mai indulgenta.
Ea afirma ca relatiile Elvetiei cu Franta sunt « dinamice si intense » !
Ca balanta comerciala este favorabila Frantei, investitiile elvetiene ridicandu-se la cca 31-32 de miliarde de FCH (cca 20-21 miliarde de euro) si a intreprinderile elvetiene in Franta au creat 163-165.000 de locuri de munca, iar Cantonul Geneva retrocedeaza Frantei anual 210-220 de milioane de euro.
Ca si in cazul Germaniei, Franta are un profit important din partea Elvetiei.
Nu ezita insa sa « puncteze » tare si in materie fiscala, afirmand ca Elvetia nu face parte din « Paradisul fiscal » si ca dovada, da exemplul Nigeriei careia i-a returnat 500 de milioane de $US, deturnati de catre fostul dictator Sani Abacha.
Uita insa sa mentioneze ca elvetienii frontalieri isi fac cumparaturile in Franta, Germania si Italia (tari mult mai ieftine, cu produse de calitate !) care ridica nivelul de trai substantial al frontalierilor elvetieni !
Din pacate, nu numai Elvetia si Lichtenstein sunt in Vizorul fiscurilor din Franta, Germania si SUA, ai caror cetateni de « onoare » evadeaza in Paradisul lor fiscal !
Pe lista neagra a OCDE figureaza, alaturi de Lichtenstein atat Monaco cat si Andorra.
Primul un principat « minuscul » de cca 20km2, o monarhie constitutionala, inconjurat de Departamentul (judetul) francez Alpii-Maritimi, Coasta de Azur, sub protectorat francez (recunoaste Presedintele Frantei), « inghesuit » intre frontiera dintre Franta si Italia cu o poulatie de 32000 de locuitori, din care peste 30% francezi, detine 31 de banci, in care secretul bancar este « foarte relativ », in special pentru rezidentii francezi.
In acest minuscul stat, contabilizam in total cca 341.000 de conturi bancare, detinute de catre 210.000 de clienti, « stocate » in cele 47 de banci aflate pe peritoriul lui.
Nu exista impozit nici pe venit si nici ISF (Impozit de Solidaritate pe Avere), nici succesiune in « linie directa » si nici secret bancar pentru cetatenii francezi (cca 11.500), conform conventiei fiscale franco-monegasca din 1962!
In ceea priveste Andorra, conform unor documente guvernamentale, poseda un programe « Andorra 2020 ».
In cadrul acestui program, conform Sefului Gurenului Andorra, Albert Pintat, este vorba de realizarea unui « cuplaj » pe plan socio-economic si financiar-bancar cu structurile economico-financiare ale UE, vand in vedere cele doua protectorate sub care se afla Andorra, franco-spaniol, precum si EEE (Spatiul Economic European).
In ceea ce priveste adeziunea ei la UE, raspunsul este ferm : « Este absolut de neconceput asa ceva. Este contrar intereselor noastre. Cred ca am putea fi mai putin competitivi. Chiar daca aparent nu suferim de o criza profunda ca marile puteri ocicentale ale UE : Germania, Franta, Marea Britania, Italia, Spania, totusi, noi suntem o tara turistica si sursa noastra principala de venit constituie regiunea « Toulouse-Barcelona », puternic afectata de criza, ceea ce face ca tara noastra sa fie mai putin vizitata de catre turisti ».
Din punctul de vedere al secretului bancar, putem citi in continuare : « bancile Andorrei, foarte conservatoare, duc o politica contrara Islandei si sunt contra ridicarii acestui secret, pentru care suntem penalizati, nu atat de catre OCDE, cat, de catre Franta. Noi suntem, cred, prea putin implicati in agresivitatea speculativa a Paradisului fiscal. De exemplu, in cele mai mari scandaluri financiare Enron sau Wolrdcop, nu a fost implicata regiunea Pyrénées, ci Caraïbe. In plus, in lume exista 60 de state trecute pe lista neagra a Paradisului fiscal (dupa unele organizatii de ancheta), iar Andorra, nu a fost nicoidata implicata intr-un niciun dosar de evaziune fiscala ».
Andorra ca de-altfel nici Monaco, nu se se considera membre ale « Paradisului fiscal » sub nici forma !
Sa analizam acum si situatia tarilor care nu sunt trecute pe lista neagra a « Paradisului fiscal », insa sunt considerate ca state care tin la secretul lor bancar.
Contrar celor sustinute de catre OCDE, Belgia se considera o membra a « Paradisului fiscal », insa cu o presiune fiscala foarte ridicata, dupa cum remarca Frank Dierckx, cu toate ca in ultimii ani (din 2002), a redus impozitul pe societati de la 40,17% la 33,99%.
Conform noului indice de opacitate financiara FSI (Financial Secrecy Index), Belgia este clasata printre primii zece, pe locul 9/60 in lumea « Paradislui fiscal », printre tarile cele mai « opace » in ceea ce priveste transparenta bancara (opacitate de 73%, in special in privinta "secretului bancar fiscal"): Delaware-SUA, Luxemburg, Elvetia, Insulele Cayman, Londres City, Irlanda, Bermude, Singapre, Belgia si Hong Kong. (RJF - Tax Justice Network).
Din contra, Luxemburg nu se considera printre natiunile care incurajeaza evaziunea fiscala !
Astfel, nici Camera Deputatilor si nici Ministrul Tresoriei si Bugetului Luc Frieden, nu inteleg ce cauta aceasta tara, « veche », fondatoare a UE, « mai mult decat neglijabila » (in raport cu Monaco, Andorra si Lichtenstein), pe lista neagra a « Paradisului fiscal » intocmit de catre OCDE.
La numai trei saptamani de la Summitul G20 la Londra, OCDE a studiat amanuntit din nou situatia a 84 de state si teritorii pentru a alacatui, in sfarsit, o noua lista de « tari necooperatve».
Printre ele: Elvetia, Austria, Luxemburg, Hong Kong si Singapore.
Cu toate acestea, Luc Friden a aparat cu « ferocitate », pozitia Marelui Ducat contra « Paradisul fiscal », in ciuda « fidelitatii » lui fata de secretul bancar.
In schimb, Gguvernul a facut conoscut catre OCDE, ca Luxemburg, nu face parte din « Paradisul fiscal » si nici dintre « tarile necooperative », sustinand ca el aplica ansamblul de reguli prudentiale si fiscale in vigoare in UE, dar ca are intentia sa-si imbunatateasca dispozitivul sau de lupta contra delictelor fiscale si nu accepta sa fie considerat un « Paradis fiscal ».
In ceea ce priveste secretul bancar, el este o traditie in Marele Ducat si Guvernul are de gand sa-l mentina in continuare, insa « secretul bancar nu este sinonim cu Paradisul fiscal sau absenta de taxe si nu împiedică unele metode, ca asistenta juridică sau unele demersuri administrative cooperative în cazuri specifice, concrete, de delicte fiscale "», este de parere Ministrul Trezoreriei si Bugetului.
In orice caz, la Summitul de la Londra, G20, principalele puteri economice mondiale au luat decizia ferma de a ataca « Paradisul fiscal », elaborand mai multe liste cu tari in care fiscalitatea este anormal de scazuta, pentru a lupta contra « spalarii banilor si a evaziunii fiscale ».
Alte patru tari au fost trecute pe lista neagra : Costa-Rica, Filipine, Malaezia si Uruguay.
Acestora le-a fost reprosat absenta unei cooperari in ceea ce priveste schimbul de informatii fiscale cu tarile straine in general si cu cele ai caror cetateni sunt susceptibili sa aiba conturi bancare in tara lor in scopul evaziunii fiscale, in special.
La acest Summit, alte doua liste au mai fost intocmite, numite : « gri inchis » si « gri deschis », grupand tarile « incriminate » in cele care coopereeaza insa transparenta in materie bancara si fiscala « lasa mult de dorit » si in cele in care ele au fost « sensibil ameliorate ».
In sfarsit, sa analizam cazul Frantei, a patra putere economica mondiala (dupa SUA, Japonia si Germania), o tara puternic industrializata, avansta din punct de vedere democratic, printre cele mai mari puteri politico-militare si nucleare in lume, in care exista si un ISF (care nu exista in majoritatea statelor lumii !) si care este principalul instigator (cu Germania) al luptei impotriva « Paradisului fiscal, comparativ cu unele dintre tarile « incriminate ».
Franta este obsedata de ideea ca marile averi franceze « evadeaza » catre Elvetia, Lichtenstein, Belgia, Luxemburg si chiar catre Marea Britanie (Londra), in special pentru a scapa de ISF.
Iata insa cum stau lucrurile.
In Franta salariile mici (intre SMIC-salariul minim garantat : 1.343,77€ brut/1.056,24 € net si salariul mediu : 2.661€ brut/2.190€ net) sunt printre cele mai putin taxate in Europa, jumatate dintre contribuabili neplatind impozit pe venit !
Mai mult, referindu-ne la veniturile anuale mai mari, intre 40.000-80.000 de euro (3.300- 6.600 pe luna), net superioare salariului median francez (1750€/luna), constatam ca sistemul de impozitare este comparabil cu cel din Elvetia, unde salariul mediu brut lunar este de 5.833 FCH (cca 3.625 €)!
Un francez, pentru un salariu anual de 40.000 de euro plateste cca 3.570 de euro impozit, iar un elvetian cca 3.115, iar un belgian cca 11.960 !
Luand evident in consideratie si cotizatiile sociale (diferenta dintre salariul brut si net), diferenta se micsoreaza foarte mult, pentru ca ele sunt destul de mari in Franta.
Adevarat insa, ele acopera si o securitate (protectie) sociala (asigurare medicala, de somaj si pensie) de calitate superioara.
Comparativ, in Marea Britanie este exact invers : impozitul pe venit este mare (cca de doua-trei ori mai mare ca in Franta), insa cotizatiile sociale sunt mult mai mici.
Ceea ce face ca puterea de cumparare al britanicului sa fie ceva mai scazut ca al francezului.
Situatia este similara si in Elvetia.
Cum viata este in general mult mai scumpa ca in Franta, Germania, Italia sau Marea Britanie, in ciuda unui salariu mediu cu cca 28-30% mai mare, puterea de cumparare al elvetianului nu este cu mult peste puterea de cumparare in tarile mai sus mentionate.
Din contra, daca el traieste cu salariul lui elvetian prin « vecini » (in Franta Germania sau Italia, ceea se intampla des !), atunci diferenta este sensibil mai mare !
Mentionam ca in Elvetia bancile reprezinta intre 17-18% din PIB si cca 200.000 de frontalieri lucreaza (zilnic) in aceasta tara (din care 192.800, in conditii legale, 104.700 de francezi, 41.600 italieni, 39.700 germani si 6700 austrieci).
In ceea ce priveste impozitarea caminului (cuplului) in Franta, situatia este identica.
El plateste mult mai putin impozit decat omologul sau in Belgia sau chiar si in Germania si in Marea Britanie.
Astfel, pentru un venit de 42.000 de euro anual net, un cuplu francez plateste de 10 ori mai putin impozit decat unul britanic, iar pentru venituri deja mari, diferenta ramane totusi considerabila!
Pentru 140.000 de euro anual net, cuplul francez nu plateste decat cca 16.200 de euro impozit pe venit, fata de un cuplu german sau britanic care platesc cca 67.000 euro, iar unul belgian este impozitat cu 81.000 de euro.
In concluzie, salariul « net in buzunar », in Franta este mai mare ca in alte state occidentale mari.
Numai sistemul fiscal si social elvetian fiind ceva mai “generos” decat cel francez.
Si atunci, din punctul de vedere al fiscalitatii (daca ne raportam numai la ea !), principalul criteriu (indicator) de identificare OCDE al « Paradisului fiscal », Franta, principalul « acuzator » si « vanator » nu este si ea o lume « paradisiaca » ?
Amintim ca la Summitul G20 de la Londra, in aprilie 2009, desi s-a insistat mult prea mult asupra « Paradisului fiscal, judiciar si reglementarea lui », nu s-a ajuns la o definitie riguroasa si exclusiva a lui.
Criteriile principale care au fost adoptate pentru caracterizarea lui sunt destul de « felexibile » si discutabile (vagi !) :
• Teritorii care ofera un regim fiscal scazut sau inexistent, dublat de anoninmat care permite nerezidentilor (persoanelor fizice sau juridice) sa se sustraga impozitului national
• Sectorul financiar-bancar teritorial nu este supus regulilor de transparenta
• Justitia teritoriala nu considera evaziunea fiscala o crima si nu colaboreaza cu organele administrative fiscale internationale pentru denuntarea fraudelor
Fie ca este vorba de tarile suverane (Lichtenstein, Elvetia, Irlanda, Luxemburg, Monaco, Andorra, San Mariono, etc.), fie de teritorii mai mult sau mai putin autonome (Jersey, Insulele Cayman, Insulele Virgine britanice, Bahamas, Bermude, Barbados, Panama, Belize, etc.), opacitatea sectorului financiar-bancar permite inducerea in eroare simultana, a fiscului si a justitiei nationale in cazul celor nerezidenti, care considera evaziunea fiscala o crima, pedepsita sever de catre legislatia tarilor lor (de la amenzi mari pana la inchisoare)!
In schimb, colaborarea celor trei institutii de specialitate in materie financiar-bancara GAFI (Grupul de Actiune financiara), CSF (Consiliul de Stabilitate Financiara) si OCDE, a condus la definirea a catorva notiuni care merita sa le semnalam :
1. Avantajele « Paradisului fiscal ».
Slaba fiscalitate sau inexistenta, stabilitatea politica si economica in « Paradisul fiscal », incita societatile comerciale si financiar-bancare, respectiv, intreprinderile competitive sa se instaleze in teritoriile sale.
Liberalizarea schimbului de devize in cash, ca de-altfel secretul comercial si bancar, sunt alte avantaje considerabile care atrag marile averi in teritorii.
Un sector financiardeosebit de dezvoltat in comparatie cu dimensiunile unei tari, respectiv, cu ponderea sa economica, cu o infrastructura de comunicatii si transport, reprezinta o garantie pentru investitiile efectuate.
2. « Paradisul fiscal » si proiectele sociale.
Banii « rataciti » de catre tarile straine prin mecanismele evaziunilor fiscale (a spalarii banilor) in « Paradisul fiscal », lovesc direct in proiectele sociale pe care tarile fraudate nu le mai pot dezvolta la nivelul la care ar impune nevoile societatii, avand in vedere ca majoritatea lor sunt finantate din taxe si impozite.
3. « Paradisul fiscal » in jurisdictie.
Tarile care sunt incluse teritorial in « Paradisul fiscal », coopereaza in general in domeniul spalarii banilor, si multe dintre ele au adoptat norme stricte in acest domeniu, insa neridicarea secretului bancar sub masca “confidentialitatii”, face extrem de dificila comunicarea intre diverse jurisdictii straine si cele din teritorii, avand in vedere ca legislatia fiscala este foarte diferita in tarile fraudate fata de cele din tarile « paradisiace».
Pe 21 octombrie 2008, alaturi de Germania si Franta, inca alte 15 state s-au lansat in lupta contra « Paradisului fiscal », a transparentei sistemului financiar-bancar international, printre care si SUA, chiar daca acesta din urma se opune ideii in sine de a controla sistematic tarile lor membre.
Conform « triplei aliante », pe lista neagra a « Paradislui fiscal » s-ar gasi in prezent : Costa Rica, Malaezia, Filipine si Uruguay.
Lista « gri (inchisa si deschisa) » este mult mai bogata : Marea Britanie (Anguilla, Insulele Cayman, Gibraltar, Montserrat, Insulele Turks si Caicos, Insulele Virgine britanice, Bermude), Antigua si Barbuda, Olanda (Antilles Olandeze), Aruba, Bahamas, Bahrain, Barbados, Belize, Noua Zeelanda (Insulele Cook, Niue), Delaware (SUA), Dominique, Grenadea, Liberia, Liechtenstein, Insulele Marshall, Labuan (Malaezia), Nauru, Panama, Saint Cristophe si Niévès (Saint Kitts si Nevis), Saint Vincent si Grenadines, Saint Marin (San Marino), Saint Lucie (Saint Lucia-Insula Vantului), Samoa si Vanuatu.
FMI(8)(Fondul Monetar International), stabileste o lista neagra asemanatoare pe continente, nu neaparat disjuncta : America (Antilele Olandeze, Bahamas, Bermude, Insulele Cayman) ; Asia (Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong-China, Singapore) ; Europa (Cipru, Guernesey, Irlanda, Jersey-Marea Britanie, Luxemburg, Malta, Insula Man, Elvetia, Vatican)
ATTAC stabileste o alta lista : Africa (Ghana, Liberia, Maroc, Insulele Mauritius, Seychelles, Tunisia) ; America (Anguilla, Antigua şi Barbuda, Antilele Olandeze, Aruba, Bahamas, Barbados, Belize, Bermude/Insulele Cayman/Montserrat - Marea Britanie, Costa Rica, Grenada, Honduras, Jamaica, Panama, Saint Barthelemy – Franţa, Saint Kitts şi Nevis, Saint Vincent şi Grenadine, Saint Lucia, Trinidad-Tobago, Insulele Turks si Caicos/Insulele Virgine Britanice - Marea Britanie) ; Asia (Hainan/ Hong Kong – China, Singapore) ; Europa (Andorra, Campione – Italia, Cipru, Gibraltar/Guernesey/Jersey/Insula Man – Marea Britanie, Irlanda, Luxemburg, Monaco, Olanda, Elvetia, Lichtestein ; Orientul Mijlociu (Oman, Bahrain) ; Oceania (Insulele Cook – Noua Zeelanda, Insulele Marshall, Nauru, Insulele Pitcairn – Marea Britanie, Tonga, Vanuatu.
Alte teritorii care in anumite situatii au fost considerate de catre ATTAC, membre ale « Paradislui fiscal » :
Franta (Polinezia franceza/Wallis si Tutuna, unde nu exista nici impozit pe venit nici ISF si nici drepturi de succesiune) ; Belgia (chiar daca are o fiscalitate destul de « grea », nu exista impzit pe actiuni, titluri, castiguri mobiliare si practica anonimatul in fiscalitate) ; Liban ; Canada (pentru organizatii religioase, cca 15.000) ; Marea Britanie (Londra, unde daca tinem cont de serviciile oferite : secret bancar, absenta taxelor pentru nerezidenti, este cel mai mare « Paradis fiscal ») ; Statele Unite (Delaware, unde nu exista TVA nici impozit pe beneficii ; impozitul pe societati este foarte mic, motiv pentru care cca 35.000 de societati americane au aici sediul lor social-administrativ)
COMENTARIUL AUTORULUI
Paradisul fiscal ridica o serie de probleme tarilor dezvoltate, post-indudtrializate !
Acesta contribuie adesea la o concurenta neloiala intre ele si antreneaza o evaziune fiscala de mari proportii prin parasirea teritoriilor nationale de catre marile averi, de catre potentialii contribualili, ceea ce are ca efect scaderea bugetului national si spalarea banilor proveniti din diverse afaceri ilegale ca traficul de arme, traficul de droguri, traficul de organe, terorism, crima organizata, precum si alte activitati de tip mafiot.
Un numar impresionant de documente de arhiva pe care le-am putut studia, in acest dosar ne-au permis sa tragem concluzia ca o serie de organizatii care supravegheaza spalarea banilor, in nenumarate situatii, termenii de « Paradis fiscal » si « Paradis bancar », le confunda.
Mai mult sau mai putin, intentionat, in functie de interese.
Insa, cele doua notiuni, sunt complet diferite.
Intr-un sens mai restrans, « Paradisul fiscal » desemneaza un teritoriu unde fiscalitatea este scazuta sau inexistenta, pe cand, « Paradisul bancar » este legat de secretul bancar, adica de opacitatea contului bancar al unei persoane fizice sau juridice (morale) fata de o terta persoana (in general, autoritatile fiscale)!
Din contra, este adevarat ca in majoritatea cazurilor, « Paradisul fiscal » este si un « Paradis bancar », adica, un teritoriu unde secretul bancar protejeaza clientii de orice fel de jurisdictie, ceea ce implicit inseamna si un « Paradis juridic ».
Cu alte cuvinte, un « Paradis juridic », in majoritatea cazurilor, implica un « Paradis bancar », care indirect, la randul lui, implica « Paradisul fiscal » !
Un mecanism prin care se formeaza un graf orientat cu trei varfuri, graful evaziunii fiscale, in care are loc spalarea banilor prin diversele canale ale unor activitati ilicite pe care le-am mentionat mai sus, printr-un efect de tip « Triunnghiul Bermudelor » !
In majoritatea tarilor membre ale « Paradisului fiscal », administratia fiscala, nu poate verifica declaratiile contribuabililor !
Conform celor definite mai sus, Elvetia nu este un „ Paradis Fiscal”, insa este un « Paradis bancar si financiar”
In 1934, ea introduce regulile secretului bancar, iar conform Art.47 din Legea Federala Elvetiana privind organizarea si functionarea bancilor, ridicarea secretului bancar, Elvetia considera o crima si jurisdictia ei o pedepseste cu inchisoarea.
Gratie acestei legislatii, Elvetia cunoaste un imens succes, devenind deosebit de interesanta si atractiva pe plan financiar-bancar, ocupand astfel, pe plan mondial, primul loc in gestiunea averilor private.
In mai 1968, in urma multiplelor revolte (de natura culturala, sociala, politica, filosofica, sexuala, etc.) contra capitalismului, imperialismului, gualle-ismului in Franta, a si inceput o migrare masiva ale fondurilor private franceze catre Elvetia.
Odata cu « debarcarea » socialismului Mitterrand-ist in 1981 (introducerea ISF!) si pana in 1995, Franta devine primul « client » potential al tarii cantoanelor, in care mii de francezi vor ascunde averile lor cu scopul de a le proteja de sistemul de taxe si impozite (printre care si ISF-Impozitul de Solidaritate pe Avere) ale noului regim.
Conform unor documente pe care le-am putut studia, Jacques Dalode (“Survie”, ATTAC) estimeaza ca: cel putin 50% din depozitele bancare ale cetatenilor straini (cca 800 de miliarde de $US) nu sunt declarate de titulari in tarile lor, 60% din averile europenilor sunt disimulate in Elvetia si 27% este partea care revine Elvetiei din piata financiar-bancara a lumii.
Contrar mitului, in Elvetia nu exista conturi bancare anonime !
Este vorba de conturi bancare numerotate !
Numarul contului inlocuieste numele si coordonatele titularului contului, care nu este cunoscut decat de cativa angajati ai bancii.
Scopul este de a reduce riscuul violarii secretului bancar.
In cazul spalarii banilor prin intermediul crimei organizate, Elvetia a introdus, la insistentele OCDE (in special al Frantei!) ridicarea secretului bancar.
In cazul mostenirilor (in urma decesului, sau divortului), contul numerotat ofera mai multa siguranta.
In principiu, reclamantul trebuie sa identifice el insusi banca si contul inainte ca justitia sa se pronunte asupra lor.
Dupa Elvetia, urmeaza si alte jurisdictii : Lichtenstein, Luxemburg si Insulele Cayman in 1966, Insulele Bahamas in 1980, Insulele Virgine britanice in 1990 si Insulele Belize in 1995.
« Paradisul fiscal » nu este ilegal in sine!
Pentru ca nu exista o legislatie internationala in materie fiscala.
Insa, exista norme fiscale, reglementari internationale privind sistemul de taxe si impozite, care pot fi aplicate de catre fiecare stat in parte in functie de situatia sa socio-economica !
El nu poate fi confundat nici cu “Paradisul juridic”, care in principiu, este orientat catre disimularea operatiilor financiare fata de autoritati, elle fiind utilizate de catre organizatiile criminale si de catre marii criminali pentru spalarea banilor proveniti din crima organizata si coruptie.
Pe de o parte, marile puteri economice, lupta « organizat » contra Paradisului fiscal prin care tranzita la farsitul anului trecut (noiembrie 2009), cca 11.000-11.500 miliadre de $US (cca 51-55%, din comertul si 35% din fluxul financiar international), dar pe de alta parte fiecare dintre ele si « sustin », separat, indirect, propriul lor Paradis fiscal, « privilegiat », pe care il protejeaza : Franta (« Steuerparadies », paradis fiscal) pe Monaco si Andorra, Tarile germanice (« Steueroase », « oasa fiscala ») pe Elvetia si Lichtenstein, Marea Britanie (« tax haven », refugiu fiscal) insulele Anglo-Normande, SUA pe insulele Bahamas, China pe Macao si Honk Kong, un « fenomen » contradictoriu in sine, dezbatut si la Summitul G20 de la Londra.
Pentru ca astazi, practic, toate bancile, toate societatile multinationale, au « filiale » in « Paradisul fiscal », avand in vedere ca ofera avantaje fiscale considerabile, prin neimpozitarea sau impozitarea redusa (derizorie !) a veniturilor si beneficiilor lor!
Este chiar Monaco, care inca din 1868, renunta la orice fel de impozitare pentru a atrage clentela in Cazinourile sale.
Iar primele dintre teritorii cu fiscalitate privilegiata apar Insulele anglo-normande Jersey et Guernesey si ulterior Insula Man, renuntand astfel la sustinerea contrabandei si a pirateriei din secolul XIX.
In incheiere, mentionam ca din investigatiile noastre in acest dosar, rezulta ca exista mai multe liste ale « Paradisului fiscal » (nedisjuncte, care se supun Diagramelelor Venn-Euler si Formulei lui Poincaré din Teoria « naiva » a multimilor a lui Kantor) : cea a ONU(9) (48 de tari), cea a OCDE (35 de tari) si cea a FMI (62 de tari) !
Multumesc si pe aceasta cale prietenilor si colaboratorilor mei, care m-au sprijinit de-a lungul investigatiilor mele in “Paradisul fiscal” (o incursiune in penibil!) : Yves Cohen, Luc Giraudet (Franta), François-Xavier Dupire (Elvetia), Otto Stellmach (Germania), Adolf Mann (Lichtenstein), Fred Godin (Monaco), Charles Petit (Andorra), Louis Alvarez (Mexic), Arnaud Weil, Jean Michel (Belgia), Michel Potin (Luxemburg), José Perez (Spania), Lu Sanchez (Uruguay), Paul Rodriguez (Paraguay), Jean- Philippe Marchand (Belize), Robert Stein (Bermude), Johny Marker, Suly Bell (Barbados), Olivier Roth, Jean-Loup Dark (Antilele franceze)
______________________________
(1)OCDE (Organisation for Economic Co-operation and Development) este o organizatie internationala de studii economice, ale caror tari membre, in principiu, tari deszvoltate, au in comun un sistem de guverne democratice si o econoomie de piata dezvotata si competitiva. Ea are rolul unei adunari consultative si succede OECE (Organizatia Europeana de Cooperare Economica, 1948-1960) care a jucat un rol important in executia Planului Marshall. In 2010, OCDE are ca membre 31 de tari, mai multe sute de experti (din toate domeniile de activitate ale vietii social-politice si economice), in centrele sale de cercetare de la Paris (Château de la Muette) si publica periodic studii economice, analise, previziuni si recomandari de politica economica, statistici, privind in special, tarile membre. Ca tari fondatoare, pe 14 decembrie 1960, 20 de state au semnat Conventia relativa la Organizatia de Cooperare si de dezvoltare Economica (SUA, Franta, Marea Britanie, Canada, Germania, Italia, Spania, Portugalia, Elvetia, Austria, Belgia, Olanda, Luxemburg, Suedia, Norvegia, Danemarca, Islanda, Grecia, Irlanda si Turcia), data dupa care pana in prezent au mai aderat inca 11 state ale lumii (Japonia in 1964, Finlanda in 1969, Australia in 1971, Noua Zeelanda in 1973, Mexic in 1994, Republica Cheha in 1995, Correa de Sud-Ungaria-Polonia in 1996, Slovacia in 2000 si Chile in 2010), in principiu, tari dezvoltate, cu economie prospera si democratice. OCDE are ca pondere economica 76-78% din PIB mondial. Alte tari au deschis negocieri in scopul aderarii lor la OCDE in mai 2007 (Estonia, Israel, Federatia Rusa si Slovenia). A fost ridicata si problema unei eventuale aderari (termen mediu-lung) al Africii de Sud, Braziliei, Republicii Populare Chineze, Indiei si Indoneziei. Intr-un viitor indepartat OCDE si-a propus largirea organizatiei catre tarile Asiei de Sud-Est.
(2) « CH - Confederatio Helvetica» din 1803, o « reuniune » trilingva a 26 de cantoane in vestul Europei : germana (schweiz, 63,7%), franceza (20,4%), italiana (svizzera, 6,5% ) si mai rar romanche (svizra, 0,5%), « patria » neutralitatii militare si politice, sediul a numeroase organizatii stiintifice, politice, economice si militare internationale, a ceasurilor de lux, dar si a bancilor « tixite » cu conturi bancare oculte, are o poulatie de 7. 701.856 locuitori, din care 3.915.181 persoane de sex feminin si 3.786.675 de sex masculin, 6.032.141 avand cetatenie elvetiana, restul de 1.669.715 (cca 22% din populatia tarii) fiind straini din toate colturile lumii : Europa (in special de vest, 1.026.954), America Latina (in special Brazilia si Argentina) si Centrala, America de Nord (in special SUA), Asia (in special China si India), Tarile Pacificului de Sud-Est, Maghreb (Africa de Nord), Africa Neagra (Subsahariana).
Cu o speranta de viata la nastere, una dintre cele mai ridicate din lume :79,7 la barbati si 84,4 la femei (fata de barbati/femei : 71/79 in Rusia, 71/75 in China, 63/65 in India, 53/55 in Kenya, 79/83 in Israel, 79,5/85 in Franta, 75/80 in SUA, 79/86 in Japonia, 69/74 in Turcia, etc.), Elvetia (cu o rata a somajului intre :2,6-3,8% din populatia activa in ultimii ani, cu un PIB-PPA : 313 miliarde de $US/PIB Nominal : 500 miliarde de $US, IDH : 0,955 ; comparativ, Franta : PIB-PPA : 2470 mliliarde $US/PIB Nominal :2980 miliarde $US, IDH :0,971 ; Germania : PIB-PPA : 2910 miliarde $US/PIB Nominal :3600 miliarde $US, IDH :0,941) dispune de o populatie urbana de cca 75%, avand o rata de natalitate de 1,37 pentru cetateni elvetieni si 1,85 pentru straini, cea de mortalitate infantila fiind de cca 4,1/1000.
Pe plan fiscal este supus in permanenta (incepand cu acest secol) unor puternice presiuni din partea tarilor OCDE (in special Franta si Germania) pentru o revizuire a politicii sale fiscale si pentru o mai buna transparenta a « paradisului » sau fiscal care « inghite » fonduri oculte uriase ale unor evazionisti, in special din Europa de Vest (Franta,Germania, etc.).
Aproape 10% dintre elvetieni se exprima intr-o limba nenationala.
(3)ATTAC (Asociatia pentru Taxarea Tranzactiilor Financiare) este o miscare altermondialista creata in Franta in 1998 (ATTAC France), care cu ATTAC Germania are cele mai multe activitati in lume. ATTAC este prezenta in 36 de tari ale lumii (Franta, Germania, Japonia, Italia, Spania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Elvetia, Austria, Suedia, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Portugal, Grecia, Polonia, Ungaria, Quebec-Canada, Liban, Argentina, Chile, Columbia, Peru, Uruguay, Venezuela, Maroc, Tunisia, Costa Rica, Jersey, Australia, Burkina Faso, Coasta de Fildes, Ecuator, Senegal, Togo) si are in prezent peste 11.000 de aderenti, persoane fizice, specializate in domeniile socio-economice si a politologiei (10.650 pe 30 septembrie 2008). Printre aderentii sai figureaza si persoane juridice (morale) ca : asociatii, sindicate, colectivitati locale, etc. ATTAC France, dirijat de catre un consiliu director format din 30 de persoane, alesi pentru 3 ani (12 de catre Adunarea Generala si 18 din Colegiul fondatorilor) si dispune de un colectiv stiintific care efectueaza studii si cercetari aprofundate in toate domeniile de interes ale vietii social-economice.
(4) G20 este un forum economic creat pe 25 septembrie 1999, dupa succesiunile de crize financiare din anii ’90 din Asia si Rusia, pentru a reuni economiile dezvoltate si competitive ale tarilor post-insustrializate cu marile economii emergente, pe de o parte, G7, primele 7 state cele mai puternic industrializate (in PIB): Statele Unite/Uniunea Europeana (1), Japonia (2), Germania (4), Franţa (5), Marea Britanie (6), Italia (7), Canada (11), care compun zona dezvoltata a economiei mondiale, iar pe de altă parte, Rusia (9), Brazilia (10), Mexic (13), Argentina (29), China (3), India (12), Australia (14), Indonezia (19), Arabia Saudită (23), Africa de Sud (32), Coreea de Sud (15) si Turcia (17), care compun zona emergentă a economiei mondiale. Tarile membre G20 reprezintă două treimi din comertul si populatia planetei cu peste 90% din PIB-ul acesteia. Deci : 25% tari europene (Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, UE) ; 25% tari asiatice (Japonia, China, Corea de Sud, India, Indonezia) ; 15% tari ale Americii de Nord (SUA, Canada, Mexic) ; 10% tari ale Americii de Sud/Latine (Brazilia, Argentina) ; 10% tari din Orientul Mijlociu (Turcia, Arabia Saudita) ; 5% tari din Africa (Africa de Sud) si 10% alte tari (Rusia-Europa/Asia, Australia-Oceania). Tarile europene ar trebui sa reprezinte 40% si nu 25%. UE este reprezentat de catre Presedintele Consiliului UE, precum si cel al BCE (Bancii Centrale Europene). G20 include in egala masura institutiile Bretton Woods: Directorul General al FMI, Presedintele BM (Bancii Mondiale), al Comitetului Monetar si Financiar International, precum si al Comitetului de Dezvoltare al FMI si BM.
(5) UBS Group, este o societate de servicii financiare (cu sediile la Basel si Zurich) si rezulta din fuziunea dintre doua mari banci elvetiene (private, comerciale si de investitii) : Union de Banques Suisses si Société de Banques Suisses, pe 1 iulie 2008, anuntata pe 8 decembrie 1997. Este cea mai mare banca europeana de gestiune a averilor (Private Wealth Management). Pe 3 noiembrie 2000 el achizitioneaza Paine Weber Group (SUA), iar pe 9 mai 2006 Pactual (Brazilia), devenind astfel (temporar) cea mai mare banca privata pe plan mondial. Prezent in peste 50 de tari, in special in SUA cu sedii sociale la New York (Mahattan, Investment Banking), Jersey City, Weehawken (Private Wealth) si Stamford (Capital Markets), UBS are peste 80.000 de angajati cu un total de active in gestiune de 2.652 miliarde de FCH (cca 1690 de miliarde de euro) pentru o capitalizare bursiera de 156 de miliarde de FCH (cca 100 de miliarde de euro) si fonduri proprii de 40 de miliarde de FCH (26 de miliarde de euro). Intre 2001-2007, justitia mericana ancheteaza asupra unui « business transfrontalier » ai unori cetateni americani banuti ca si-ar disimula o parte din averile lor bancile elvetiene (52.000 de conturi bancare !) avand ca scop : evaziunea fiscala ! Justitia elvetiana considerand evaziunea fiscala un delict minor, nu autorizeaza colaborarea fiscului elvetian cu autoritatile fiscale americane! Astfel, in iulie 2009, UBS Group, identificat ca banca responsabila in acest dosar este atacat in justitie de catre Guvernul American! Zvonul este lansat de catre IRS (International Revenue Service) care ameninta ca va da in vileag o lista de tip Schindler cu 52.000 de americani banuiti ca ar frauda fiscul. Practic, in mod spontan, 7500 dintre ei marturisesc. Apoi, IRS face presiuni asupra lui Igor Olenicoff prin intermediul magazinului « Forbes », unul dintre primii douzeci, cei mai bogati oameni, supranumit ironic : « miliardarul cu buzunarele goale », Bradley Birkenfeld, cetatean american, fost cadru, gestionar de averi la UBS. La procesul sau, el pledeaza « vinovat » pentru ca ulterior sa colaboreze cu justitia americana pentru a-si reduce pedeapsa! Pe 18 februarie 2009, un tribunal American condamna pe UBS Group la o amenda penala de 780 de milioane de $US ! Tot atunci, sub presiune, UBS Group va furniza autoritatilor americane inca o lista suplimentara cu numele a 300 de americani cu conturi bancare numerotate deschise de catre cetateni americani. Sub amenintarea unei proceduri penale, Elvetia accepta in august 2009 un acord de cooperare cu IRS caruia i-ar fi trebuit sa comunice numele a 4500 de americani cu conturi numerotate, insa in ianuarie 2010, el renunta la acest acord, ceea ce face ca relatiile diplomatice intre cele doua state, SUA -« Jandarmii lumii », pe de o parte Elvetia – « Talharii lumii », pe de alta parte, sa fie tensionate.
6) HSBC Holdings este cea mai mare banca din Europa din punctul de vedere al capitalizarii. Infiintata în anul 1865 la Hong Kong si Shanghai sub numele « The Hongkong and Shanghai Banking Corporation Limited”, de catre scotianul Thomas Sutherland, pentru a finanta Extremul Orient, ea are sediul la Londra (Canary Wharf) din anii ’90. Compania cu o avere de 2.348 miliarde de $US, este prezenta la nivel mondial in 83 de tari cu peste 10.000 de sucursale si peste 300.000 de angajaţi. Conform listei Forbes Global 2000 din anul 2008, HSBC este cea mai mare companie din lume. In Elvetia ea este prezenta la Geneva (Elvetia Franceza), Zurich (Elvetia Germana) sii Lugano (Elvetia italiana). HSBC era în anul 2008 a patra bancă pe plan mondial în ce priveşte averea (dupa Citigroup, Bank of America, Banca Industriala si Comerciala chineza). industrielle et commerciale de Chine, a doua din lume în ce priveşte vanzarile (146,5 miliarde $US), cea mai mare în ce priveşte valoarea la bursă (180,8 miliarde $US) şi cea mai profitabilă bancă din lume cu venit net de 19,1 miliarde $US în anul 2007. Corporatia este listat la bursele din Londra, Hong Kong, New York şi Bermude şi are circa 21.000 de acţionari din 120 de state (martie 2009). Venitul sau net în anul 2008 a fost de 5,73 miliarde $US. Cca 70% din veniturile sale provin din exteriorul Marii Britaniei, 40% din operatiunile sale au loc la Hong Kong.
(7) ISF, Impozitul de Solidaritate pe Avere, introdus in 1989, este un impozit francez platit de catre persoanele fizice si cupluri (camine) avand un patrimoniu net peste 790.000 de euro (1 ianuarie 2009). Este un impozit progresiv aplicat esalonat intr-un procent intre 055-1,80% din valoarea bunurilor (conturi bancare, bijuterii, imobiliare, etc.) care depasesc plafonul stabilit mai sus. Un impozit similar mai exista in Europa in Elvetia (in functie de cantoane), Lichtenstein (0,07%) si Norvegia (0,9-1,1%) si RDC (Republica Democratica Congo). In 2008, 565.000 de contribuabili francez au platit ISF, aducand la bugetul statului 3,81 miliarde de euro. Acest impozit nu este platit in colectivitatile teritoriale franceze (France Outre-Mer). Acest impozit succede IGF (Impozitul pe Mari Averi), introdus in 1982 de catre Guvernul Mauroy, la putin timp dupa castigarea alegerilor prezidentiale in 1981 de catre François Mitterrand (Partidul Socialist).
Baremul ISF in 2009
Mai putin de 790 000 euro; 0 %; 0 €
Intre 790 000 - 1 280 000 euro; 0,55 %; 0 - 2 695 €
Intre 1 280 000 - 2 520 000 euro; 0,75 %; 2 695 - 11 995 €
Intre 2 520 000 - 3 960 000 euro; 1 %; 11 995 - 26 395 €
Intre 3 960 000 - 7 570 000 euro; 1,30 %; 26 395 - 73 325 €
Intre 7 570 000 -16 480 000 euro; 1,65 %; 73 325 - 220 340 €
Superior 16 480 000 euro; 1,80 % > 220 340 €
Tarile care le-au suptrimat sunt : Japonia (in 1950), Italia (in 1992, el devenind un impozit pe bunurile imobiliare cu exceptia resedintei principale), Austria (in 1994), Irlanda (in 1997), Danemarca (in 1997), Germania (in 1997), Olanda (in 2001, find inlocuit cu impozitarea cu 30% al patrimoniului calculat pe o baza teoretica ferfetara de 4%), Luxemburg (in 2006), Finlanda (in 2006), Suedia (in 2007, dupa 60 de ani de existenta) si Spania (pe 1 ianuarie 2008).
(8) FMI, Fondul Monetar International, constituit prin Tratatul de la Bretton Woods pe 22 iulie 1944, este o organizatie internationala cu 186 de state membre. Peste 40 de state au participat la semnarea acordului de la Bretton Woods care prevedea proceduri si reguli pentru viitoarea guvernare a economiei mondiale. Acest acord a condus la infiintarea BIRD (Banca Internaţionala pentru Reconstructie si Dezvoltare deasemeni cunoscuta pe scurt si sub numele de Banca Mondiala) şi FMI (Fondul Internaţional Monetar). Aceste institutii sunt cunoscute ca fiind gemenii Bretton Woods. Sistemul Bretton Woods prevedea o rata de schimb valutar stabila, avand ca referinta standard, aurul, iar $US era singura monedă convertibila in aur. FMI are ca scop principal promovarea unei economii mondiale competitive, a cooperarii monetare internationale, garantarea stabilitatii financiare, facilitarea comerului international, contribuirea la un nivel inalt de ocupare a fortei de munca, la stabilitate economica şi combaterea saraciei in lume. Resursele Fondului sunt asigurate din contribuţia statelor membre, prin plata unor cote în funcţie de puterea economică a fiecărei ţări. Fiecare ţară achita cota sa la Fond în proporţie de 25% într-una dintre valutele acceptate pe plan internaţional ($US, €, £, yenul japonez) sau în DST, iar restul de 75% în moneda naţională. Cotele sunt revizuite la fiecare 5 ani. În urma unei majorări cu 45 % a cotei de subscriere începând cu 22 ianuarie 1999, totalul acestor cote se ridică în prezent la aproximativ 311 miliarde dolari de $US. Puterea de vot a fiecărei ţări este proporţională cu cota subscrisă.
FMI răspunde în faţa guvernelor din ţările membre. Organismele de conducere sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional şi Consiliul Director. În vârful structurii organizaţionale se află Consiliul Guvernatorilor, format din guvernatorii băncilor centrale sau miniştrii de finanţe din fiecare dintre cele 184 de state membre. Toţi guvernatorii se întâlnesc o dată pe an în cadrul Întâlnirii Anuale a FMI şi a Băncii Mondiale. Consiliul Director este format din 24 de membri şi conduce activităţile curente. Directorul General al FMI este DSK (Dominique Strauss-Khan, Franta).
(9) ONU, Organizatia Natiunilor Unite, fondata pe 24 octombrie 1945, inlocuind astfel SDN (Societatea Natiunilor), este o organizatie internationala, regrupand 192 de state (majoritatea statelor lumii), avand ca scopuri, mentinerea pacii in lume, facilitarea cooperari in domeniile dreptului international, a securitatii internationale, a dezvoltarii economice, a progresului social si a Drepturilor Omului, este divizata in mai multe organe : Adunarea Generala (reprezentati ai fiecarei tari membre), Consiliul de Securitate (care decide de rezolutiile in favoarea pacii si a securitatii in lume), Consiliul Economic si Social (care ajuta la promovarea cooperarii economice, sociale si a dezvoltarii), Secretariatul (asigura gestiunea fondurilor ONU) si Curtea Internationala de Justitie (principalul organ judiciar). Finantat voluntar de catre statele membre, avand sase limbi oficiale de comunicare (engleza, franceza, rusa, spaniola, araba si mandarina), sediul social-administrativ ONU se afla la New York (dupa Paris si Addis-Abeba), Secretarul sa general fiind din 2007, Ban Ki-moon (Coreea de Sud). Consiliul de Securitate, organul principal al ONU, avand 5 membri permanenti, cu drept de veto : SUA, Franta, Marea Britanie, Rusia, China (condus de catre Denis Dangue Rewaka, Gabon), este compus din 10 membri nepermanenti (conform rezolutiei 1991, votata pe 17 decembrie 1967) pentru un mandat de doi ani : 5 state membre din Africa (3) si din Asia (2), o tara membra a Europei Orientale, 2 state membre a Americii de Sud (Latine) si 2 state membre al GEEO (Grupul de State al Europei Occidentale). Membri fondatori ONU (in 1945) sunt : SUA, Franta, Marea Britanie, ex-URSS (Rusia, Bielorusia, Ukraina), China, Canada, Africa de Sud (7 noiembrie), Arabia Saudita, Argentina, Australia (1 noiembrie), Belgia (27 decembrie), Bolivia (14 noiembrie), Brazilia, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Danemarca, Republica Dominicana, Egipt, Ecuator, Etiopia, Grecia, Guatemala (21 noiembrie), Haiti, Honduras (17 decembrie), India (30 octombrie), Irak (21 decembrie), Iran, Liban, Libera (2 noiembrie), Luxemburg, Mexic (7 noiembrie), Nicaragua, Norvegia (27 noiembrie), Noua Zeelanda, Panama (13 noiembrie), Paraguay, Olanda (10 decembrie), Peru (31 octombrie), Filipine, Polonia, Salvador, Siria, Ex-Cehoslovacia, Turcia, Uruguay (18 decembrie), Venezuela (15 noiembrie) si Ex-Yugoslavia.
Articolul complet cu imagini pe Investigatie Jurnalistica
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/the-schindlers-list-i.html
http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2010/03/the-schindlers-list-ii.html